miercuri, 12 iunie 2013

http://www.youtube.com/watch?v=s1eUO6u3RN4

A fi sau a nu fi ... la metrou?



Metroul, calea de acces în lumea vie. Se spune că totul ia curs după cum se așterne în viețile noastre dimineața. Astăzi pentru mine a fost o primă dimineața în București. O primă dimineață cu metroul. O primă dimineață în care văd persoane citind în public.
În general, oamenii se simt amorțiți dimineața, plictisiți sau călăuziți de visul de aseară, rămas în subconștient. Un vis legat de criza economică ce ne domină, de lipsa banilor, de copii care cer jucării printre țipete și lacrimi de brontozaur, sau pur și simplu, un coșmar real. Un coșmar trăit, simțit și greu de învins. Cam asta se citește pe chipul majorității oamenilor.
Dar, există metroul! Lăcașul unde, de dimineață, te cufunzi în cartea pe care ai luat-o special pentru a fii fruntaș în fața vieții. Începând de aici, totul variază. La fiecare stație urcă cel puțin două persoane care, înainte de a face primul pas, lasă loc cărții. Astfel, la prima stație, urcă două domnișoare, evident, cu ochii în cărți. Ca și o primă impresie, cred ca sunt studente, deci, sunt motivate. Dar, ochii mei nu se mulțumesc cu atât, vor detalii. Pe una dintre cărți scrie “Sărbătoarea iubirii”. Ok, se pare că nu faptul că sunt studente le motivează,ci faptul că sunt îndrăgostite. Într-adevăr, aș citi și eu o astfel de carte, sună interesant . Încerc să dau un zoom și să descifrez numele celei de-a doua cărți. Mhm, există doua variante, ori este literatură japoneză, ori chineză, nu mă descurc, scrie Haruki Murakami. Dar, rolul meu de observator a fost dobândit pentru că am aflat că una dintre domnișoare este îndrăgostită, iar despre cealaltă că este studentă la japoneză sau chineză sau doar interesată de cultura respectivei țări.
Așadar, mi-am propus ca în decursul zilei de astăzi să nu fac altceva decât să mă plimb cu metroul, să analizez oamenii care citesc și să aflu ceva caracteristic despre fiecare persoană în parte.
Dacă, din întâmplare, credeați că băieții “rai” nu citesc, vă înșelați amarnic! Recunosc, și eu credeam asta și eram chiar convinsă, însă așteptările mi-au fost înșelate în momentul în care un grup de cinci sportivi au pășit în minunata lume a metroului. Trei dintre ei aveam cărțile în brațe. Deschise! Deci, citeau. Am făcut un gest nesimțit, acela de a mă holba la fiecare carte. Mama îmi spune mereu că nu e frumos să te uiți în/ la lucrurile altcuiva, dar o voi dezamăgi și de data asta. Revenind, unul dintre ei citea o carte a lui Shakespeare, altul cred că citea ceva referitor la cum să mâncăm sănătos, iar ultimul “Cum să cucerești o femeie”. Așa cum am spus mai devreme, totul variază. Am găsit oameni îmbrăcați la patru ace care aveau tableta în mănă și se vedea clar că citeau. Am văzut însă și oameni eleganți, business ce erau cufundați în cărți, cu file.
Astăzi am aflat ceva nou. Se pare că nu aparențele contează ci, ceea ce citești. Acest lucru, bineînțeles, ca o primă impresie. După aceasta zi extenuantă, m-am întors acasă, unde îmi venea să strig în gura mare :” Băi fraților, oamenii citesc!”. Sunt mândră de acest lucru! Sunt mândră pentru că și românii noștri citesc! Sunt mândră pentru că voi fi eu cea motivată să citească mai mult, ba chiar în fiecare zi, ba chiar de fiecare dată când voi merge cu metroul !
Și pentru că am găsit ceva interesant, m-am gândit să vă împărtășesc și vouă !

vineri, 25 mai 2012

Taina



Când tunetele te înfioară
O să visezi, prin dor,
O domnișoară.
N-am să mă las pradă lumească,
Voi fi tot cea care-ți șoptește ploaia
Tot cea care-ți așterne calea.
Te voi cuprinde-n taina nopții
Și te voi adora.
Tu vei vedea doar o cămașă.
Un alb prelung fără de chip.
Un trup subțire.
Forme calde
Se unduiesc,apropiindu-se.
Tu te vei speria
Și vei cădea în ploaia ce tocmai s-a pornit.
Am să-ți descânt prin al meu glas,
Să nu te pierd, să nu mă lași.
Am să te legăn în cearceaf
Și tu ai să adormi.
O să-ți ascund veștmintele sub pat
Și n-ai să pleci
Doar dezbrăcat.

marți, 20 martie 2012

Un fel de avangarda

Către Rege


Încătușați nenorociții ce ne
apleacă musai!
Legați de cărți să-și scrie rahații testamentul
în minte
și nu-n scrisori de procurori.

Conducerea e jos
nicicum la mila lui
Cel ce se cheamă rege!
totu-i făcut pe dos
Pruncii- s manipulați de știri
De internete,de laptop-uri,de …
Flori
N-avem manca o pâine
dar dam bani pentru stat.
N-avem a bea o bere
căci,ne-am emancipat!

duminică, 4 martie 2012

Nu te pierde

Nu te pierde.
Nu lăsa teama să te cuprindă
Prefă-te într-un mormânt
îngroapă-ți apoi regretele.
Nu esti singur
Sunt aici,
Voi fi mereu.
Remușcările îți vor fi plecate.
Deznădejdea,odată cuprinsă
Arunc-o dintr-o adiere
Nu te pleca pentru nimic
Dispari și apari
Când vrei tu.
Așa vei ajunge acolo
Abisul nu îți este frate
Lasă-l în pustiul lui.
Amintește-ți de el doar în coșmaruri.
Dar nu,nu îți doresc asta!
Nu visa la ape repezi trecătoare.
Ascultă-ți inima acordată de vioara ticăitoare
Cufundă-ți lacrimile!
Ascultă-mă,nu dispera
Vei avea o zi excelentă mâine!
Vei intalni suflete zâmbărețe
Ce te vor captiva
și te vor alina.
Nu te pierde
Căci,mă voi pierde și eu
Odată cu tine.

miercuri, 15 februarie 2012

GABRIELLA SARAH & CRISTI IORDACHE

Sex si moarte dincolo de absurd



GABRIELLA SARAH:
Orice miscare are consecinte
la fel
Orice atingere are urmari.
Fiecare rasuflare
ma domina
atentie!
O culoare incitanta
Si, iata o muzicalitate
din gesturi,
priviri inauntru
adanc

CRISTI IORDACHE:
Si ce daca nu am murit
devreme
tarziu
aceeasi masa neagra
viata sclipeste ca un
ochi de drac
aici
acum
atemporal
n-am murit ca orice Om-zeu
sau Zeu-om.

GABRIELLA SARAH:
Aici nu ai voie sa vorbesti.
Aici este locul
unde
patrunzi in minti
acum prefa-te intr-o
tigara
Si da-mi si un
Foc!
Sa trag
Te poti preface
tot tu.

CRISTI IORDACHE:
Nu beau cola
este sticla ta
ca sa fiu ce m-am dat
trebuie sa-mi oparesc matele
sa-mi simt pieptul fierbinte
si mirosul de smoala
am ars candva
si doare
sunt chiar eu
da
am uitat sa-ti dau bricheta.
Dar arzi.

GABRIELLA SARAH:
Si cum e sa mori?
ai vazut nimic?
Luminita aia din departare
aia
din filme.
Voal peste cearsaf
pecetluit cu
stropi
rosii
vreau acum peste cearsaf
Imi permit o tigara?

CRISTI IORDACHE:
Vezi ca cei care te iubesc
nu stau la masa cu tine
masa ta e goala
fara picioare
de fapt nu este
mi-ar fi spus bunica
despre cina cea de taina.
moartea n-are apostoli
si sfinti
te lasa sa gasesti cararea
care nu exista
si te prelingi incet
ca un strop de apa-n desert
la masa mortii
Dumnezeu nu vine
termina tigara cu cei care
urla durerea acolo
si astepta o minune
minunea nimanui
a mea
Imi place cafeaua fara
lapte
sunt mare.

GABRIELLA SARAH:
Prefer cu lapte
Si mare
amortizeaza taria.
sunt mai mica
cunosc doar panze
agitate de aer
sus
pe raft
Dumnezeul meu
nu apare
la stiri.
nu fumeaza.
El ma priveste temeinic
nu-mi pot termina
tigara
din cauza ta
Fustangiule!
esti negru, cred, de nervi, nervuri...
se termina singura.
auzi cum susura
si tu
simte intensitatea ei.
Fiord.

CRISTI IORDACHE:
Sarah e numele tau
nu-mi place M.
nu stiu nimic despre M.
duca-se
raman sa barfesc pana ma trec
toate, toate
toti cu tine Sarah
fiorii.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Ningând peste noi

Nu-mi doresc să se oprească nicicum
Să ningă temeinic, să ne așternem în puf,
Căci nimeni nu-i viu,
Suntem doar noi,cei ce privim în sus!

Să mirosim amândoi a portocala și a fum,
Garnisiți cu scrum desfătat de vânt.
Niciunul nu va conteni de plâns,
Ci împreună vom fi și sclav și stăpân.

Cutreieră-mi trupul și îngroapă-l în cristale căzute acum,
Iar tu, caldura din suflet, din minte, din gând,
Lipește-o prin buze de gâtul robust.

Ningând peste noi
Chipul se arată,
Și-odată cu el mă faci iar uitată.

În albul de afara rămân doar cu umbra,
Cu un cânt de amor fixat parcă-n dor.
Tu îmi ceri imposibilul, dragul de tine…

Ți-e dor de amor, ți-e dor iar de zile,
De nopți călduroase din vara de apoi,
De un corp prea ridicol ce-l chemi tu edenic,
Mie mi-e frig și totuși, mi-e bine, ningând peste noi.

sâmbătă, 31 decembrie 2011

A curtezanei


Îți citesc pe chip fericire. Ochii îți sclipesc de împlinire și răsfaț. Buzele tale mă cheamă parcă îndelung. Brațele tale mă cuprind, deși eu cântăresc un nemărginit cumul de speranțe, de visuri, de idealuri...
Toate acestea le pot analiza cu lupa din ochiul tău, căci tu îmi oferi o mai mare siguranță decât cea pe care aș putea o avea în mine însămi. Căci tu îmi declari iubirea ce trebuie să mi-o port mie, tot tu fiind cel care dezbini ce e mai rau în mine. Sunt departe de a te îmbrățișa acum, dar visez, visez cu ochii întredeschiși la ceea ce a fost și, mai ales, la ceea ce va fi. Sunt înmărmurită, ca de fiecare data, de ceea ce tu numești iubire. De felul în care vrei să-mi sfâșii carnea. Este de neînțeles uneori cum de eu te suport, dar mai misterios este cum de tu mă suporți. Chiar,cum faci asta? Mi-aș dori să ghicesc, dar nu-mi va reuși. Pot ghici doar ceea ce se află în subconștientul minții mele. O încercare se poate numi un eșec? Ori consecințele, deci ceea ce va urma a fi după finalizarea încercării?
Ajută-mă, te rog, să deslușesc aceste întrebări! Îmi este tare greu! Vreau, de altfel, să îți spun despre sentimentul ce mă macină de zor acum.Mi-e dor... Îmi vine greu fără atingerea ta cea irascibilă, fara sărutul tău ce-i doar al tau, și al meu și e de nedefinit…Imi este cumplit de dor ! Mă simt al naibii de frustrant căci te-am îndepărtat!
Hai iartă-mă! Hai,doar ști că te aștept !

marți, 27 decembrie 2011



De Crăciun

E Crăciunul, dar parcă n-ar fi. Nu ninge, nu e nimic alb în jur, nici măcar zăpadă artificială. Un patinoar apare pustiu. Pe seara abia se vad cativa natangi.
Totu-i neclar. Rude adormite, venite din “străinătățuri”, plictisite de ceea ce au lăsat acolo, dar și mai plictisite de ceea ce au găsit aici. Își plâng odorul și își cântă crezul. Știu doar să se lamenteze cum că nu ar avea bani, cum că pruncii lor plecați de 10 ani în Spania, Italia, Franta și Belgia, duc lipsa rău de tot,dom’ne! Dar rău, săracii!
Frig.Frig peste tot, frig afară, frig înăuntru. Frig în casă, frig în suflete. Oameni înghețați pe dinăuntru ce duc lipsa persoanelor dragi în apropierea sărbătorilor. Oameni al căror curs al vieții s-a schimbat odată cu lipsa binelui. Toți ne dorim să ne fie foarte bine, însă niciunul nu ne gândim că sunt alții care nu au ce pune pe masa de Crăciun și care, pe deasupra, mai au și copii ce fac scrisori Moșului și le ascund în ghetele răspurtate. Nimic nu e interesant decât ceea ce ne privește strict pe noi, atât. Vrem totul. Dacă s-ar putea să pice din cer tot ceea ce ne dorim ar fi perfect.De fapt, dacă mă gândesc mai bine, și atunci va lipsi ceva.
Astăzi totul se cumpără. Obiceiurile se pierd de la an la an. Acum 5 ani, am mers pentru ultima dată cu uratul. Începeam cu seara de dinaintea Crăciunului, iar apoi trei zile mergeam cu steaua. După, cu putin timp înaintea revelionului mergeam cu plugușorul, deși, frati-miu nu prea voia să mă ia. Pesemne, fetele nu aveau ce căuta cu plugul. Era greu, iar asta am făcut-o vreo trei ani la rând, era ger și îmi era frică de câini.Eram micuță, dar dorința de a ura pe la case, plăcerea de a cânta, desi eram înghețată, iar vocea nu era una antrenată, toate aceste lucruri ce se amprentaseră în mintea mea, erau culese din ceea ce vedeam acasă. De aici, am realizat că totul se duce de râpă. Așa cum timpul trece atât de repede așa și obiceiurile și tradițiile specifice ale noastre pier. Copiilor de astăzi le este rușine să meargă cu colindul! Doamne iartă-mă, dar eu nu mergeam pentru că îmi plăcea să car traistele încărcate de covrigi, nuci, mere și alte cele.Noi mergeam în cârd mare și cântam colinda poate chiar de două trei ori la fiecare casă, pentru că oamenilor le plăcea, iar acest lucru, pe noi, ne impresiona.În primul rând ne plăcea să facem asta, făcând abstracție de celelalte dificultăți întâmpinate. Indiferența pentru ceea ce ne aparține nu face altceva decât să ne scrie sentința.Noi singuri facem acest lucru. Noi ne remarcăm prin originalitate. Cei din Occident care veneau la noi de sărbători, veneau pentru că știau că vor veni colindători ce le vor înfrumuseța sufletul, știau că vor fi primiți conform datinii, cu mâncare tradițioanal românească, cu gustări unice.
Însă totul ia un curs finit, și a trecut , și anul acesta, și va urma altul și vom deveni o țară îmbătrânită.

miercuri, 7 septembrie 2011

Candelabru


Printre picături și șoapte,
Pline de speranță,
Mă regăsesc eu, un solitar
Un corp uman
Îmi caut locul
Cred.
Gândește minte întunecată!
Sunt multe lucruri spuse,
De altfel, chiar atacuri,
Jucate-n vieți trecute!
Și, ce-i cu asta?
Pierdut în dor de noapte
Sunt.
Înghețul strânge lume
Suflă praf de nea
Ce va lucra Pământul
Odată cu iubirea mea.

vineri, 29 iulie 2011

De dor


Nu pot să dorm
n-am cum
să scriu ceva
încerc
mi se tocește mina
pe bune
chiar nu mă mișc
de aici
dor de papi
în capul meu împielițat
numai trăznăi ajung
singur să fi
dar fugi odată gând hoinar
dispari din mintea mea bolnavă
și lasă-mă
înverșunată
de dor
de dor de papi.

marți, 1 martie 2011

Moment

Unele afişe de aici mă înfioară
Altele mă captivează
Dar cele mai multe nu-mi transmit nimic.
O clasă bântuită de chipuri ce ies
Din panouri
Albe
De spital.
O mică aliură de ceva bisericesc,
Iar un contur bine definit
Rosteşte crezul parcă.

duminică, 1 august 2010

Halal.

D


Cum gândește un om semi'mort? Hai să analizăm problema, deși gândită oarecum fără informații, ci doar cum gândeste un puști, mă rog o puștoaică la vârsta de 17 ani, neîmpliniți.Frate, când un om încearcă să se sinucidă, înseamnă că are motive, în majoritatea cazurilor.Acum simt o durere de burtă și îmi tremură mâinile.Văd puțin încețoșat, dar vreau să continui ceea ce am început.Cum gâ
ndește un om semi-mort?Gândește ca un terminat.Vrea să încheie orice socoteală cu viața, fără să îl intereseze ce se întâmplă apoi.Bine,acum...este o anumită teamă întâlnită, dar văzând lumea asta plină de oameni care nu gândesc atunci când afirmă ceva și care, bineîțeles,nu aduc argumente atunci când afirmă ceva, se autodistrug.Ce poți să faci?Te mutilezi.Încerci o dată, de două ori, de trei ori,ok...schimbi placa dacă nu merge așa.Sau poate e prezentă teama de care vorbeam mai sus.Nu te poți consola de prea multe ori.E nașpa când chiar nu ai nimic de spus și, dacă reușești să spui ceva, este folosit împotriva ta, ce rahat!La o anumita vârstă nu ai nimic de spus.Trebuie să te lași coordonat doar de un singur om care, cică,le știe pe toate, dar analizând greșelile pe care le-a facut, nu de multe ori învață din ele, iar tu, copil, trebuie decât să taci și să rabzi.Întrebarea este de unde atâta răbdare?Dumnezeule, încerci să te controlezi, taci, și tot ești atacat!Ce rămâne de făcut?Când vezi mereu că se repetă secvența, când auzi mereu aceiași versiune de "elogii" aduse la adresa ta, te sictirești.Ți se ia.Preferi să ai o viață neagră și să lași în urmă suflete zdrobite...alea, câteva.De ce trebuie ca un om sensibil să nu poata răbda?De ce trebuie ca oamenii mai mari ca noi să aibă întotdeauna dreptate? De ce nu poți să îți afirmi punctul de vedere și chiar să îl impui?De ce?Cred că voi rămâne cu întrebările astea și atât, nimic mai mult.

vineri, 4 iunie 2010



Incolor,inodor,grefa


Viața, ca o zală ruginită reflectată în soare
În propria-mi minte adoarme.
Doare.
Simbolistica sângelui, o scobitoare
neisprăvită îmi retează dinții,
Pregătește un regim.
O budincă vrea răcorire,
La fel și o scrisoare vrea citire,
Iar eu aștept să adorm unde doare.

miercuri, 21 aprilie 2010

Agale


D
Bulevardul vieții mele
Pocit de vâltoarea sângelui
Și îndopat de dopurile din urechi
E pur și simplu amestecat.
Durere? Nepăsare?
Orgoliu? Enervare?
Ieși mă de aici!
Figurant meschin și plin de el!

Pace


Același eu mă aflu aici
În bezna cea aiurea
Lângă monitorul ăsta ce te îmbătrânește
Zis calculator,
Al cărei vreme nu mai piere.
Aici sunt eu
Un blestemat de om,
Un obstacol vizibil,
Un imperfect.
Și sunt diferit.
Aici e cu cenușa, eu sunt tot colorat,
Aici totu-i plouat, dar eu nu sunt decat...
Uscat!

Mustrare


O multitudine.
Asta se afla in micul rucsacel
Ma abtin.
Mustrare crancena!
Traversand obstacolul ajungi in paradis.
Lalele!!!!

Gandire.


Asa incepe totul.
Se dezlipeste de amorteala
Se deschide in fata soarelui,
Cerandu-i confidentialitate.
Zambeste.
A capatat incredere.
Calea spre primavara.

luni, 19 aprilie 2010

Nevroza


Inganarea iadului egala cu intoarcerea in abis.
Ea priveste printr-un vis la capatul tunelului.
Miroase pamantul,iar si iar si iar
La nesfarsit...
Si lasa intre craci miresme fara marci
Si plange langa el,langa-un copac fidel
Inecandu-si mierea dupa barci.
Viata ceea fara de cusur loveste tare imprejur
Ineaca orice spirit de speranta,
Imbata fiecare fir de ata.

Arunca in trecut orice soi de inganare,
Orice disperare,
Orice vis ce spera sa ajunga aproape de mare,
Tot ce a facut,tot ce a gresit,sau doar ceea ce a sperat
Totul este ruinat.
Petala ce alta data o mangaia
Manjita toata in ros' e acum
Miroase a sange si a boala
Miroase a nebunia ei goala
Si a o fiinta ce nu poate fi tare...

Infinit

Sta intre patru pereti
Doi albi si doi negri
Simte fiecare vibratie a scaunului
Se indreapta speriata la fiecare zbuciumare
Predomina o durere nemarginita,
Transformand dragostea in faclie.
Ingana neincetat un nume fara vlaga
Si-l plange,si-l jeleste,
Privind spre infinit.

Imprastiala

Nu e nimeni,stiu.
Trebuie sa imi gasesc refugiul in propriul meu lacas,
In propriu'mi adanc...
Nimeni nu mai intelege
Nici macar eu
De ce viata trece ca o furtuna?
De ce provoaca dezastru?
De ce face ravagii?
De ce dureaza putin,insa simtit insutit?
De ce?
Amintirea-ti e intruchipata in minte
Provoaca zbucium acum.
Imi tradeaza umbra increderii
Si simt un suflu taios.
Vrea sa-mi reteze gatul
Tata!

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Drum

Aud sunete sub apa.
Simt cum imi intra in urechi,
Realizand ca ma panichez
Caldura sufocanta
Abur
Alb gol
Tacere intunecata
Durere de stomac
Goliciune.
Doi sani cuprinsi sinistru de apa
Picioarele goale tremura,
Iar picatura isi face meseria
Cade.
Par ud si fata stearsa.
O zgarietura ce ustura imi aduce amintiri infricosatoare
Si un telefon plin de picaturi scurse dupa deget.
E agitatie,insa si placere
E fericire
Si e cada,sub dus.

Siguranta pierduta



Chircit intr-un stramt lacas ce seamana cu o mana
Simt cum pierd din aer.
Am impresia,sau poate nu,ca o sa dispar din peisaj
Ca o sa ma afund intr-un loc mult prea pustiu,
Intr-o groapa mult prea prafuita.
Presimt ca o sa-mi vad sangele scurgandu-se pe jos
Si ca nu am sa apuc sa-l vad cum se opreste.
Infern canicular ce da o nuanta de taram
Si o privire crunta ce-mi provoaca nod in gat
Adanc...
Nevoia de libertate ia amploare
Si regreti acum ca ai facut un pas prea mare
Pacat,simti ca ai primit prea mult?
Oricum e tarziu...
O sa sfarsesti acum.

luni, 12 aprilie 2010

Ochi mutilat.Ochi orb.


Priveste-ma!
Spune-mi ca a fost un cosmar
Si ca ma voi trezi
Si ca imi voi spala ochii
Si ca...spune-mi,de ce vad alb si..negru
De ce acum e diferentiata lumea mea?
Spune-mi tu deoparte
Jura-mi ca am visat!
Il vreau inapoi
Aici!!!
Uita-te in ochii mei mari,
Cei plini de vinovatie,
Cei nesanatosi!
Ca mine.
Cei care au frant inimi fara strop de scrupule,
Cei ce toarna sangele cel mai inveninat peste fata mea,
Fara ca macar sa aiba vreun amarat de motiv,
Fara ca macar sa ii ating!!
Nu.
Si nu.
Nu ei sunt vinovati.
Eu,tu..spune-mi...
Unde'i e perechea?
Ochi mutilat.Ochi orb.

duminică, 11 aprilie 2010

Motiv

Traiesc o viata incinsa de sunetul tobelor
Ma cufund in probleme ca nimeni altul
Ma asez in genunchi,ma ridic
Apoi pic
Tulburat de fiecare miscare pe care o fac
Indrept ochianul catre el
Cel visat.
Acum insa s-a indepartat si vrea libertate
O durere imensa se abate inspre toate celelalte
Celelate ganduri obscure inghitite si...
Celelalte idei marginase.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Refuz

Departe de realitate
Mă cufund în amortite şoapte
Mă răstogolesc la întrebări negativiste
Ştiu,sunt singur în tablouri triste.

Singur de tot
Departe de orice antidot
Plec şi mă arunc în primul val
Clar!Nu mă înec,e în zadar.

Aştept doar o secundă
O clipă ce se înfundă
Un mic regret
Şi totuşi vreau şerbet.


Tot ce am avut
S-a scurs,nici nu ştiu,s-a pierdut…
Încă aspir la o nemutilată viaţă
Legată de un ghem de aţă.

Am decât pustiu…
O uliţă şi aia mânjită străveziu
Deznădejde şi totuşi puţin de verde
O lume ce pierde.

Prinde-mă!

Întrezăreamm o lumină
Câtuşi de puţin de puternică
Şi s-a stins.
Apus.

Suspin

Aş muri,aş dormi,aş trăi.
Departe de nori
Atinsă de vânt,
Legănată tandru.
Şi-n fulger să cânt,să ascult...
Să plâng.

Tuş

Dor de tot
Zilele de ploaie,
Ferestrele aburite,
Baia înfumurată
Dor de ele
Mireasma cafelei,
Şoapta apusului
Te înşeli
Doar duş!

Lume

Doar mi-aş dori.atât.
Să pot.
Să vreau.
Să tac.
Să rabd.
Să nu mai spun nimic...
Decât atât.
M-a durut!

Stâncă

Sunt un fluture venit din amintire,
Îmbătat de parfumul florilor de măr.
Mă întrec la dans cu albine împovărate de nectar,
În trilurile rândunelelor.
În apropiere,izvorul îşi croieşte
Drum printre stânci,
Zdrobindu-se rareori.
Înconjurat pe de o parte şi pe de alta
De covoare moi şi verzi,
Pictate cu flori parfumate.
Compot gustos!

Fereastră

Ca un galben sau ca un portocaliu
Se înalţă înaintea soarelui arzător.
Asupreşte lumina,
Oprind razele care,de obicei
Se reflectau în geam
Şi mă trezeau.
Acum,mă pot trezi când vreau.
Ca nişte portocale calde
Mă sorb spre ele.
Mă inspiră şi mă farmecă
Mă atrag în lumea lor.
O umbră se abate înspre mine,
Dar nu îmi este teamă
Ştiu.
Se joacă.

Predominant

Primăvara amuţeşte la gândul că încă va mai bate vântul.
Frunzele îşi recapătă culoarea.
Amurgul durează nedefinit.
Conturul bulevardului amuţeşte la chemarea serii
Şi e tare abstract încă.
Ghioceii scot căpsorul dezgolit şi se înspăimântă
Vântul şuieră zburdalnic
Şi predomină iarna.

O lumină

In înghemuiala întunecată din pătură
Mă gândesc
Viitor.
Ghemuiala asta e ucigătoare!
Ah,cât aş vrea să fiu o lumină.
Nu ştiu,ceva....
Să n-am trecut,
Nici viitor,
Ci doar prezent.
Întunericul mă soarbe...
Mă doare...şi plâng.
Iubesc
Inutil...
Poezia.
Încă stau chircită sub pătură
Şi scriu poezii pe telefon.
Vorbe aruncate într-un adânc.
Inimă.

Metal

Suficient să mă alini,
Să nu mă laşi,
Să mă jeleşti.
Să-mi înmoi veninul în sudoarea ta,
Să-ţi înbini destinul în privirea mea.
Aşteaptă.
Ragi precum un tigru înfuriat
Ce aşteaptă prada.
Îţi tulburi ochii înebuniţi de soare
Şi cazi în pielea mea.
Să mă opreşti...
Îmbibă viaţa într-un nămol,
Într-o băltoacă groasă.
Miroase pământul.
Urmează sărutul.Pas.
Simte valul.
Atârn de un şubred fir
Şi mă legăn adesea.
Mă trezesc.
Îţi spun poveşti.

vineri, 9 aprilie 2010

Violet

Chiciura te inspaimanta cand o privesti,
Mirosul de mancare de la cantina
Iti dezgheata simturile.
Oamenii danseaza pe patinoar
Privirile sunt acaparate
De luminitele din copacii amortiti.
Vietile noastre sunt atat de impletite...

Visul

Copaci inmarmuriti de ger.
Tu te invarti intr-o lume veche,
Unde nu te poti juca iarna
Zapada sforaie ,calcand-o.
Vantul iti suiera prin urechi
Stralucirea te acapareaza.
E bine cand te uiti in sus
Trebuie doar sa visezi.

joi, 8 aprilie 2010

Denisa.

Asa cum ma vezi acum
Sunt asa,dar altfel.

Debarcader

Ma cufund in adancul cartii toata,
Tresar la fiecare zumzait de afara.
Doresc o inima veche,
O dragoste tarzie,
O amiaza doar mie.
Cugetam in suspin si in oftat.
Asteptam o minune.
Nu vine singura,
Cheam-o!

Inec

Profund ma cufund in abis
Prostia omeneasca e in top
Nu stii cum sa te mai feresti
Ostacole de fier,
Tragaci incalzit.
Te incadrezi oare in cerintele CV-ului?

Punct.