De Crăciun

E Crăciunul, dar parcă n-ar fi. Nu ninge, nu e nimic alb în jur, nici măcar zăpadă artificială. Un patinoar apare pustiu. Pe seara abia se vad cativa natangi.
Totu-i neclar. Rude adormite, venite din “străinătățuri”, plictisite de ceea ce au lăsat acolo, dar și mai plictisite de ceea ce au găsit aici. Își plâng odorul și își cântă crezul. Știu doar să se lamenteze cum că nu ar avea bani, cum că pruncii lor plecați de 10 ani în Spania, Italia, Franta și Belgia, duc lipsa rău de tot,dom’ne! Dar rău, săracii!
Frig.Frig peste tot, frig afară, frig înăuntru. Frig în casă, frig în suflete. Oameni înghețați pe dinăuntru ce duc lipsa persoanelor dragi în apropierea sărbătorilor. Oameni al căror curs al vieții s-a schimbat odată cu lipsa binelui. Toți ne dorim să ne fie foarte bine, însă niciunul nu ne gândim că sunt alții care nu au ce pune pe masa de Crăciun și care, pe deasupra, mai au și copii ce fac scrisori Moșului și le ascund în ghetele răspurtate. Nimic nu e interesant decât ceea ce ne privește strict pe noi, atât. Vrem totul. Dacă s-ar putea să pice din cer tot ceea ce ne dorim ar fi perfect.De fapt, dacă mă gândesc mai bine, și atunci va lipsi ceva.
Astăzi totul se cumpără. Obiceiurile se pierd de la an la an. Acum 5 ani, am mers pentru ultima dată cu uratul. Începeam cu seara de dinaintea Crăciunului, iar apoi trei zile mergeam cu steaua. După, cu putin timp înaintea revelionului mergeam cu plugușorul, deși, frati-miu nu prea voia să mă ia. Pesemne, fetele nu aveau ce căuta cu plugul. Era greu, iar asta am făcut-o vreo trei ani la rând, era ger și îmi era frică de câini.Eram micuță, dar dorința de a ura pe la case, plăcerea de a cânta, desi eram înghețată, iar vocea nu era una antrenată, toate aceste lucruri ce se amprentaseră în mintea mea, erau culese din ceea ce vedeam acasă. De aici, am realizat că totul se duce de râpă. Așa cum timpul trece atât de repede așa și obiceiurile și tradițiile specifice ale noastre pier. Copiilor de astăzi le este rușine să meargă cu colindul! Doamne iartă-mă, dar eu nu mergeam pentru că îmi plăcea să car traistele încărcate de covrigi, nuci, mere și alte cele.Noi mergeam în cârd mare și cântam colinda poate chiar de două trei ori la fiecare casă, pentru că oamenilor le plăcea, iar acest lucru, pe noi, ne impresiona.În primul rând ne plăcea să facem asta, făcând abstracție de celelalte dificultăți întâmpinate. Indiferența pentru ceea ce ne aparține nu face altceva decât să ne scrie sentința.Noi singuri facem acest lucru. Noi ne remarcăm prin originalitate. Cei din Occident care veneau la noi de sărbători, veneau pentru că știau că vor veni colindători ce le vor înfrumuseța sufletul, știau că vor fi primiți conform datinii, cu mâncare tradițioanal românească, cu gustări unice.
Însă totul ia un curs finit, și a trecut , și anul acesta, și va urma altul și vom deveni o țară îmbătrânită.