A curtezanei


Îți citesc pe chip fericire. Ochii îți sclipesc de împlinire și răsfaț. Buzele tale mă cheamă parcă îndelung. Brațele tale mă cuprind, deși eu cântăresc un nemărginit cumul de speranțe, de visuri, de idealuri...
Toate acestea le pot analiza cu lupa din ochiul tău, căci tu îmi oferi o mai mare siguranță decât cea pe care aș putea o avea în mine însămi. Căci tu îmi declari iubirea ce trebuie să mi-o port mie, tot tu fiind cel care dezbini ce e mai rau în mine. Sunt departe de a te îmbrățișa acum, dar visez, visez cu ochii întredeschiși la ceea ce a fost și, mai ales, la ceea ce va fi. Sunt înmărmurită, ca de fiecare data, de ceea ce tu numești iubire. De felul în care vrei să-mi sfâșii carnea. Este de neînțeles uneori cum de eu te suport, dar mai misterios este cum de tu mă suporți. Chiar,cum faci asta? Mi-aș dori să ghicesc, dar nu-mi va reuși. Pot ghici doar ceea ce se află în subconștientul minții mele. O încercare se poate numi un eșec? Ori consecințele, deci ceea ce va urma a fi după finalizarea încercării?
Ajută-mă, te rog, să deslușesc aceste întrebări! Îmi este tare greu! Vreau, de altfel, să îți spun despre sentimentul ce mă macină de zor acum.Mi-e dor... Îmi vine greu fără atingerea ta cea irascibilă, fara sărutul tău ce-i doar al tau, și al meu și e de nedefinit…Imi este cumplit de dor ! Mă simt al naibii de frustrant căci te-am îndepărtat!
Hai iartă-mă! Hai,doar ști că te aștept !